Cele mai frecvente mituri despre aparatul dentar

 

Vizitele la medicul specialist în ortodonție sunt tot mai dese în clinicile din Cluj, dar și la nivel național. Preocuparea crescută a românilor pentru obținerea unui zâmbet drept, frumos și sănătos nu face altceva decât să-i bucure pe medicii dentiști. Cu toate acestea, încă sunt destul de multe persoane care amâna vizita într-un cabinet stomatologic din cauza unor miturilor care circulă adesea despre aparatul dentar.

Tratamentul ortodontic durează foarte mult

În ortodonție, perioada unui tratament variază în funcție de pacient și de tipul de anomalie dento-maxilară pe care o prezintă. Deși, conform mitului, un astfel de procedeu nu ar trebui să se încheie mai devreme de 2-3 ani, în medie, aparatul dentar trebuie purtat 16 luni. Chiar și atunci când vorbim despre cazurile dificile, un medic ortodont cu experiență poate conduce tratamentul astfel încât  să dea rezultate după 6-18 luni.

Purtarea aparatului este dureroasă

Obiectivul unui medic dentist este să urmărească o corectare treptată a dinților. În consecință, aparatul va fi strâns regulat, dar fără a forța dantura excesiv. Cu toate acestea, în momentul montării aparatului, dar și la fiecare ajustare, se poate resimți o oarecare presiune temporară, care va dispărea după câteva ore.

Pentru a evita durerea prelungită, este important să optezi, la recomandarea medicului specialist, pentru un aparat dentar de calitate.

Aparatul dentar este inestetic

Vizita la un cabinet stomatologic atunci când ne confruntăm cu anomalii dento-maxilară este amânată deseori din considerente estetice. Din fericire, tehnologia în acest domeniu a evoluat considerabil în ultimii ani, dezvoltând variante “invizibile”, greu de observat de către cei din jur.

Medicii ortodonți din Cluj ne recomandă să nu sacrificăm aspectul final al danturii din considerente estetice temporare. Mai mult, percepția asupra unui aparat dentar “la vedere” s-a schimbat radical în ultimii ani, acesta fiind valorificat în rol de accesoriu. 

Aparatul dentar favorizează apariția cariilor

Fiecare persoană este predispusă la dezvoltarea cariilor dentare, indiferent dacă poartă sau nu aparat dentar. Aceasta afecțiune apare ca o consecință directă a unei igiene dentare precare. 

Când trecem pragul unui cabinet stomatologic pentru un tratament ortodontic, vom observa că și rutina zilnică de igienizare dentară se va schimba radical. Vom fi mult mai atenți la periaj și la toate procedurile de curățare adiacente (apă de gură, ață dentară, duș bucal), iar riscul de producere al cariilor va fi mult mai scăzut.

Lista de mituri poate continua, de aceea este foarte important să consulți opinia unui medic ortodont, care îți poate explica întregul proces pas cu pas. Alverna Dental Studio este o clinică stomatologică în Cluj ce reunește specialiști în ortodonție și nu numai. Echipa este pregătită să trateze cu profesionalism orice afecțiune stomatologică, utilizând echipamente de ultimă tehnologie. Te invităm să le treci pragul cu încredere!

Articol redactat de: SEO365.ro