Cum îți ajuți copilul să se dezvolte armonios?

O întrebare la care mulți părinți vor să dețină răspunsul corect.

Indiferent de vremurile pe care le trăim, dezvoltarea armonioasă a copilului implică mai mulți factori. Iar tu, ca părinte, ești direct implicat în acest proces de dezvoltare a copilului.

Ce poți face concret ?

Petrece timp de calitate cu copilul

Asta înseamnă ca tu să fii efectiv prezent și implicat, nu doar să fii lângă el, fizic. Probabil ai auzit și tu de expresia „a te conecta cu copilul”. Ei bine, asta înseamnă. 

Conectarea cu copilul înseamnă să petreceți împreună un anumit timp în care vorbiți, povestiți, vă jucați, fără a fi cu mintea în altă parte, ci arătându-te interesat, dornic de a fi acolo cu el.

Poate fi solicitant, mai ales după o zi în care ai fost plecat sau după o zi de lucru acasă. Trebuie să ții cont că dezvoltarea sa emoțională se bazează pe o relație bună între voi doi. 

Citește-i cât mai mult!

În felul acesta el își dezvoltă imaginația și creativitatea. Obiceiul de a citi înainte de culcare poate fi un bun moment de relaxare și conectare pentru amândoi.

Mergeți în librării împreună sau la bibliotecă pentru a vă alege cărțile. Astfel de plimbări printre rafturile pline de cărți îi va apropia pe cei mici de această lume magică.

Oferta editurilor în mediul online este extrem de bogată și variată. Majoritatea librăriilor online și a editurilor și-au organizat portofoliul din punct de vedere tematic, creând diverse colecții. De exemplu, în colecțiile Arthur găsești cărți ale marilor clasici ai literaturii pentru copii, cărți amuzante, scriitori contemporani celebri etc. Astfel sunt mai ușor de reperat cărțile potrivite pentru copilul tău, putând să le alegi în funcție de preferințele lui.

Responsabilități

Uneori ai tendința de „a lăsa copilul în pace” prea mult. Nu trebuie să îl încarci cu responsabilități de adult, dar îl poți încuraja să se ocupe de anumite treburi casnice. În felul acesta îl ajuți, sporindu-i încrederea în forțele proprii. De exemplu, îl poți implica atunci când faci curățenie sau îi poți delega responsabilitatea de a plimba animalul de companie sau de a uda plantele. 

Multă joacă degajată

Copilul are nevoie de multă joacă degajată, adică acel tip de joc nestructurat, în care el creează propriile reguli. Acest tip de joc are o mulțime de avantaje și îl ajută să se dezvolte mai mult decât îți imaginezi.

Trăim vremuri în care trebuie să avem constant câte ceva de făcut și avem tendința de a transmite și copilului această atitudine. De aceea, e bine de știut că el are nevoie să se joace nestingherit, fără activități sau jocuri impuse.

Joaca degajată are o mulțime de avantaje, cum ar fi:

  • Crește încrederea în forțele proprii
  • Învață să ia inițiativă
  • Dezvoltă creativitatea
  • Conduce la descoperirea hobby-urilor 

Toți părinții își doresc dezvoltarea armonioasă a copilului, își doresc ca el să devină un adult echilibrat și fericit. Pot face asta fără a pune presiune, ci încercând să îi fie alături atunci când are nevoie.