Cum să alegi mănușile de box potrivite? Sfaturi pentru începători

Boxul este mai mult decât un simplu sport de contact. Beneficiile unui astfel de antrenament sunt deosebit de variate și se extind până la aspecte ce țin de disciplină, moral sau de respectul față de alții. 

Definitorii pentru acest sport sunt mănușile de box, cu ajutorul cărora poți lovi în sac sau în punching ball. De asemenea, reprezintă un element obligatoriu pentru echipamentul de competiție, așadar, vorbim astăzi despre cum se aleg:

1. Sistemul de închidere al acestora 

Ai de ales între modele prevăzute cu închidere prin șireturi, sau cu închidere prin velcro (arici). De asemenea, există și sisteme-hibrid de fixare a mănușilor, ce includ ambele variante menționate mai sus. 

În cazu celor cu închidere velcro, specificul acestui sistem îți permite să pui singur mănușile de box, în schimb, în cazul celor cu închidere prin șiret, asistența este necesară. Avantajul mănușilor cu șireturi constă în faptul că fixarea pe încheietură nu se slăbește. 

2. Materialul și nivelul tău de experiență

Ești începător în ring? Optează pentru perechi de mănuși cu material ce îi permite pielii să respire în timpul antrenamentului. Exemple: porțiunile cu mesh sau alte tipuri de material microperforate, aflate la nivelul palmei. 

Dacă ai deja ani buni de experiență, alege mănuși de box ce sunt căptușite cu un strat mai gros, realizate din piele naturală sau sintetică. Materialele mai dure sunt recomandate celor care merg la sala de box de 2-3 săptămânal, gradul de uzură fiind mai ridicat. 

3. Dimensiunile și greutatea mănușilor 

La fel ca dimensiunile hainelor de box, cele ale mănușilor acoperă o scară de la S la L. Este recomandat, totuși, să testezi înainte modelul ales, pentru a verifica nivelurile de confort termic și flexibilitate pe care le oferă.

Cu cât stratul de căptușeală al mănușilor de box este mai gros, cu atât sunt și acestea mai grele. Căptușeala permite o amortizare optimă a oricărui șoc, însă poate îngreuna dinamica unei lovituri. 

Greutatea de bază a unei perechi este de 227 grame, astfel de modele fiind utilizate în meciuri de profesioniști. Cele de amatori și pentru antrenament au o greutate mai ridicată, fiind mai bine căptușite. Așadar, ține cont de acest aspect, dacă ești un pugilist începător. 

4. Tehnologiile cu care sunt prevăzute

Mănușile de box de ultimă generație oferă soluții digitale pentru monitorizarea randamentului în sala de antrenamente. Manusile de box Smart Boxing Gloves sunt prevăzute cu senzori ce trimit pe aplicație valori ale unor parametri precum forța sau numărul de lovituri. 

Un pugilist poate analiza aceste date, astfel încât să își adapteze rutina de antrenamente, incluzând exerciții pentru îmbunătățirea condiției fizice, așa cum sunt cele de forță, pentru ca valorile parametrilor respectivi să urmeze un trend ascendent. 

Ce alte criterii consideri că sunt importante în alegerea mănușilor de box?