Optima – până la sfârșitul anului atingem 20 milioane de lei din outsourcing, cu aproape 400 de angajați

Optima, compania de outsourcing cu capital majoritar românesc a înregistrat la 9 luni o creștere de 40% față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Dacă anul trecut raportam o creștere de 25%, pe aceeași perioadă, iată că anul acesta reușim un avans de 40%, la 9 luni, ceea ce înseamnă destul de mult, chiar dacă activăm într-un domeniu cu o expansiune extrem de rapidă în ultimii ani. Am reușit această performanță mai ales în urma eficientizării proceselor interne și creșterii productivității dar și grație noilor proiecte începute în acest an, care, în esență, se reflectă în creșterea performanței echipelor din proiectele de outsourcing de vânzări. Acestea reprezintă, practic, și baza business-ului nostru”, declară Daniel Mereuță, director general Optima.

Oficialii companiei previzionează că, până la sfârștiul anului, business-ul va depăși 20 de milioane de lei, cu o bază de aproape 400 de angajați, pe toate centrele de activitate din București, Iași și Brașov.

Pe piața din de outsourcing, creșterea rămâne principala direcție, aproape toți jucătorii continuă să-și dezvolte operațiunile, dar vedem că este din ce în ce mai greu să găsești resursele umane necesare.

“Criza forței de muncă începe să se manifeste din plin și în acest sector, pentru că ne batem cam pe aceleași resurse cu multe domenii ale economiei și nu există nici o indicație că lucrurile se vor îmbunătăți în viitor, dimpotrivă. Prin urmare, deși piața continuă să crească, am putea să ne confruntăm și cu o încetinire urmată, probabil, de o stagnare. Însă fenomenul nu este unul cu care se confruntă doar țara noastră. Îl regăsim și în alte țări din Europa de Est, cum este Polonia, diferența fiind însă ca Polonia este deja o piață matură, dezvoltată, unde outsourcingul are un impact mult mai mare. Este clar că România încă nu și-a realizat potențialul și ar trebui menținută rata de creștere, însă este foarte dificil, în condițiile prezente, chiar cu o creștere a cererilor de servicii de outsourcing.

Citește mai multe detalii aici.