PROGRAMUL EDUCAȚIONAL “SĂPTĂMÂNA VERDE”, SUSȚINUT DE MARATHON EPR PENTRU UN VIITOR CURAT ȘI GENERAȚII EDUCATE

Marathon EPR Group este un susținător constant al campaniilor de educare și conștientizare privind protecția mediului înconjurător, iar „Săptămâna Verde” a oferit oportunitatea de a continua seria de inițiative în această direcție, printr-o nouă acțiune verde. Astfel, în perioada 27-29 martie, în colaborare cu Colegiul Național „GHEORGHE LAZĂR”, a fost organizată o vizită de studiu a elevilor în nordul Moldovei, la fabrica EGGER din Rădăuți și la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor din Iași, pentru a familiariza tinerii cu concepte precum managementul integrat al deșeurilor, reciclarea și valorificarea energetică a deșeurilor, economia circulară.

Vizita, la care au participat 30 elevi din clasa a 11-a și membri clubului de robotică Titans, a oferit și ocazia de a vedea concret cum colectarea separată și reciclarea contribuie la un mediu mai sănătos și verde. De altfel, colaborarea Marathon EPR cu acești tineri este una cu tradiție, fiind cunoscută preocuparea lor în direcția protecției mediului înconjurător, ce s-a concretizat în dezvoltarea unui robot demo care colectează separat deșeurile.

Săptămâna Verde ne-a oferit oportunitatea de a continua să investim în educația pentru mediu a celui mai important public, acei tineri cu o preocupare constantă față de mediu. Prin implicarea directă, ei pot înțelege care sunt modalitățile prin care putem contribui constant la îmbunătățirea modalităților de protecție a mediului înconjurător, alegând responsabil. Marathon EPR se implică activ în educarea publicului și, în special, a noilor generații, în vederea conștientizării impactului pe care acțiunile noastre îl au asupra mediului. De la reducerea consumului și evitarea generării de deșeuri de ambalaj și până la refolosire, reciclare și colectare separată, toate sunt elemente importante și definitorii pentru ca viitorul planetei noastre să nu fie sacrificat”, a declarat Liviu Petcu, Director General Marathon EPR Group.

În prima zi, elevii au vizitat fabrica EGGER, unde sunt produse plăci de PAL și OSB, precum și Timberpak-urile, centre de colectare a lemnului reciclabil. Au avut, astfel, ocazia să descopere cum sunt colectate și reciclate deșeurile din lemn și cum sunt reintroduse în circuitul comercial în fabrica de la Rădăuți. Acolo sunt produse plăci de PAL care au în compoziție peste 20% lemn reciclat.

În plus, au avut ocazia să participe la workshop-uri și prezentări ce au avut ca temă reciclarea și economia circulară, și să viziteze un ocol silvic, unde au descoperit ce este managementul silvic: ce tip de arbori se plantează în funcție de zona geografică, cum este urmărită și gestionată dezvoltarea arboretului nou înființat prin lucrări de îngrijire, la ce vârstă se recoltează arborii și cum se realizează o exploatare forestieră sustenabilă, iar, în final, cum se pregătește terenul pentru o nouă plantare.

Noi creăm mai mult din lemn este deviza EGGER încă din 1961, când a fost produsă prima placă de PAL. Tinerii care au vizitat fabrica noastră din Rădăuți au descoperit un model integrat de economie circulară, în care lemnul este utilizat într-un mod sustenabil până la ultima așchie. Ne bucură faptul că acești tineri sunt preocupați de mediu și conștientizează impactul pozitiv pe care procesul de reciclare îl are asupra mediului înconjurător”, a declarat Alina Chifan, director de vânzări al EGGER.

Ultima zi a fost dedicată vizitei la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor al județului Iași, unde Raul Pop, Director Programe al Asociației Ecoteca le-a prezentat traseul mai puțin vizibil al deșeurilor, odată ce acestea sunt ridicate de la populație și de la școli și pornesc mai departe în drumul lor spre reciclare. Elevii au avut ocazia să vadă cum arată deșeurile care se descarcă la stația de sortare, cum sunt ele sortate și tratate, ce rezultă la final. Și, cel mai important, au văzut în practică de ce și cât este de importantă o bună colectare separată încă din faza de generare a deșeurilor.

Această acțiune a fost realizată și cu sprijinul Asociației Ecoteca.