5 afecțiuni oftalmologice grave și opțiunile de tratament pentru acestea

Afecțiunile oftalmologice grave pot să apară indiferent de vârstă. În timp ce unele vor necesita intervenție chirurgicală de urgență, altele pot fi tratate cu medicamente și proceduri minim invazive. Pentru a nu ajunge în situații grave este bine să fie programate controale oftalmologice periodice, iar la primele semne ale unor probleme cu vederea, trebuie consultat medicul specialist. 

Îmbătrânirea presupune apariția și dezvoltarea problemelor de vedere. Există însă și cazuri în care afecțiuni oftalmologice grave se pot manifesta și la persoane mai tinere, fie pe fondul existenței unei transmiteri genetice, fie ca urmare a acțiunilor și a stilului de viață avut. 

Controalele medicale periodice pot depista anumite boli în faze incipiente, iar tratamentul acordat, la debut, poate contribui decisiv la păstrarea vederii. Nu neglijați problemele oftalmologice, pentru a nu vă pierde permanent vederea. 

1. Dezlipire de retină

Această afecțiune reprezintă procesul prin care are loc separarea membranei vasculare retiniene, prin ridicarea sau deplasarea din poziția normală. La început pot să apară rupturi mici, în mai multe zone ale retinei. Acestea converg și se ajunge la dezlipirea de retină, care netratată rapid, poate duce la pierderea permanentă a vederii. 

Deși există mai multe tipuri de dezlipire de retină, necesitatea vitrectomiei, adică evacuarea lichidului vitros se impune, la pachet cu reatașarea retinei dezlipite, tratament laser și tamponament cu lichid, gaz sau ulei de silicon. 

Există și alte opțiuni de tratament pentru dezlipire de retină, retinopexia pneumatică sau fotocoagularea cu laser, la care chirurgul oftalmolog poate apela, evident, totul depinde de manifestările și afectarea existentă la fiecare pacient în parte. 

2. Cataractă

Pierderea vederii la adulții trecuți de 55 de ani poate fi determinată de cataractă. Opacifierea cristalinului natural al ochiului determină o vedere neclară, culori șterse și probleme noaptea în distingerea obiectelor. Cataracta face ca ochelarii de vedere utilizați să nu mai fie de ajutor și nevoia schimbării lor frecvente, fără ca noii ochelari să ajute prea mult.

Singura opțiune de tratament în acest caz vizează intervenția chirurgicală de îndepărtare a cristalinului natural opacifiat și înlocuirea lui cu un cristalin artificial. Intervenția este cu laser, iar recuperarea este rapidă. 

3. Prezbiopie

Prezbiopia este procesul natural de îmbătrânire a acomodației ochiului, fenomen ce apare după vârsta de 40 de ani și al cărui rezultat este necesitatea purtării unor ochelari pentru corectarea vederii de aproape. Afecțiunea apare în momentul în care cristalinul se îngroașă, odată cu înaintarea în vârstă și își pierde elasticitatea. 

Opțiunile de tratament pentru prezbiopie includ corectarea cu ochelari de vedere sau lentile, dar și intervenție chirurgicală cu laser pentru redobândirea vederii clare, în cel mai scurt timp. 

4. Retinopatie diabetică

Afecțiunea poate să apară la persoanele diagnosticate cu diabet zaharat. La acești pacienți, retinopatia diabetică poate fi asociată cu cataracta și glaucomul. 

Retinopatia diabetică este de fapt o afecțiune a vaselor de sânge care își deteriorează structura și funcțiile normale, nu mai irigă retina cu sânge, devin tot mai slăbite și în cele din urmă se rup. Acest lucru determină inundarea retinei cu sânge și are consecință asupra vederii care se deteriorează. Boala, deși are evoluție lentă, duce la orbire, dacă nu se intervine cu tratamentul adecvat. 

Opțiunea în acest caz vizează intervenția laser, în una sau mai multe ședințe, pentru a stopa dezvoltarea bolii. 

5. Glaucom

În glaucom crește presiunea intraoculară, afecțiunea fiind destul de complexă, motiv pentru care se observă distrugerea progresivă a fibrelor nervului optic. Glaucomul, mai ales dacă este ereditar, poate să apară oricând și, dacă nu este tratat, duce la pierderea treptată a vederii, fenomenul fiind ireversibil. 

În funcție de momentul diagnosticării, de tipul de glaucom și de gradul de afectare, opțiunile de tratament pentru glaucom pot viza atât administrare de pastile și picături de ochi, cât și operație laser, ciclofotocoagulare, endoscopie oculară. 

Există mai multe afecțiuni oftalmologice care se pot manifesta pe parcursul vieții, unele dintre ele fiind transmise ereditar, în timp ce altele pot să apară pe fondul unor boli cronice sau al altor probleme de sănătate. Diagnosticarea acestora în faza de debut și urmarea unui tratament adecvat poate duce la redobândirea vederii clare și corecte, rapid. Netratate, afecțiunile oftalmologice grave determină pierderea vederii, treptat sau chiar orbire.