Campionatul de Sah Corporate s-a incheiat. Urmeaza editia a II-a

10 organizații și-au trimis reprezentanții la Hotel Caro, în perioada 8 – 11 noiembrie, pentru a se duela pe tabla cu 64 de pătrate în cadrul Campionatului de Șah Corporate pe Echipe „Pallas Athena”, pe durata a 9 runde.

Finalul primei săptămâni din luna noiembrie a adus pe scena evenimentelor mondene bucureștene o inedită întâlnire în jurul tablei de șah.

La inițiativa lui Cezar Iulian Armașu, și cu sprijinul tehnic oferit deopotrivă de Organizatorul Internațional de Competiții Șahiste Mariana Ioniță, precum și de Academia de Șah Hannibal București, mereu tânărul joc de șah s-a transformat în pretextul ideal pentru networking.

Prima Ediție a Campionatului de Șah Corporate pe Echipe a devenit astfel cadrul intersectării pasionaților jocului minții, adunați în echipe de câte 3 reprezentanți ai organizațiilor înregistrate pe teritoriul României.

Dintre cele zece echipe înscrise, cinci au reprezentat companii, două au fost emisarele unor ONG-uri, iar câte una au fost trimisele instituțiilor publice, de învățământ și a cluburilor de afaceri.

La finalul celor trei zile de întreceri, ierarhia a confirmat calculele hârtiei, iar echipa Academiei de Studii Economice București, compusă din Maestrul Internațional Mihnea Costachi, Maestrul FIDE Bogdan Posedaru, Andrada Popa și Alina Malițcaia a triumfat fără să cunoască înfrângerea pe parcursul celor 9 runde.

Imediat în apropierea lor s-au clasat echipierii Radio România, Ștefan Baciu, Ionuț Iamandi, Adrian Soare și Marius Gruia, o trupă omogenă și experimentată care a s-a aflat permanent în siajul mai tinerilor concurenți din mediul academic.

Podiumul a fost încheiat de către Institutul Arbitral Român, la mare luptă cu Super BET, beneficiind de aportul a doi jucători experimentați, mă refer aici la Andrei Bulău și Alexandru Parseghian.

Singurele ONG-uri înscrise în această competiție s-au clasat pe locurile 6 și 7, după ce Asociația Alter Move și-a învins în meci direct rivala șahistă, Asociația Hands Across Romania.

Duminică, în ultima zi de competiție, chiar înainte de disputarea rundei decisive pentru stabilirea campioanei corporate pe echipe la șah, participanții au fost provocați la un joc de networking nonconformist.

21 de jucători au acceptat provocarea organizatorilor de a lua parte la o competiție de Bullet Business Dating.

Participanții au fost așezați în fața tablei de șah, în cadrul unui concurs de șah-bullet în sistem elvețian, pe durata a șapte runde.

De data asta ei nu au fost puși să joace șah, ci să se prezinte. Ambii parteneri au avut un buget comun de 3 minute pentru a se cunoaște în termeni profesionali, după care participau la procesul de stabilire a rezultatului confruntării, prin răspunderea la un quiz pe teme de șah cu variante de răspuns.

Și pentru că trebuia să existe un câștigător, Alexandru Parseghian, Luiza Păun și Alina Manițcaia, cu câte 5 puncte fiecare, s-au detașat în ierarhia finală.

Prima ediție a Campionatului de Șah Corporate pe Echipe a adus laolaltă tineri performeri ai jocului de șah, jurnaliști, studenți, manageri de top, specialiști din domeniul bancar și TIC, freelanceri, antreprenori. Relațiile stabilite în contextul discuțiilor despre situațiile create pe tabla de șah se vor dovedi cel mai important câștig pentru cei care au ales sala de competiție în detrimentul unei plimbări prin aer liber, chiar dacă vremea a fost una destul de îmbietoare.

Următoarea ediție a Campionatului de Șah Corporate pe Echipe „Pallas Athena” va avea loc în data de 21-24 mai 2020, la Predeal. www.sah-corporate.ro