Dezvoltarea de aplicații în cloud – care sunt avantajele și de ce să ții cont când alegi echipa de software development

Dezvoltarea custom de soluții în cloud este o tendință tot mai frecventă pentru cei care au nevoie de aplicații interne (pentru buna desfășurare a activității companiei, a menținerii relației cu angajații și cu partenerii) sau pentru transformarea unei idei de business într-o app care ar putea aduce profit.

Iar tendința de a merge către cloud se datorează unor beneficii care sunt apreciate atât de software developeri, cât și de ownerii aplicațiilor. 

De ce sunt preferate soluțiile cloud?

Soluțiile cloud vin cu o serie de beneficii precum: 

  • sunt o alternativă la tehnologia tradițională, care presupune costuri mai ridicate. Partea de cloud reușește să aducă atât economisiri, cât și confort prin faptul că presupune crearea unui centru de date administrat de către un furnizor cloud. 

Din punct de vedere al clientului, adică al deținătorului aplicației, acest lucru înseamnă că nu trebuie să mai ia în considerare costuri referitoare la sistemele IT. Astfel, atenția clientului poate fi orientată către alte investiții mai justificate: promovarea aplicației, dezvoltarea de funcționalități noi etc;

  • gradul ridicat de flexibilitate al aplicației – scalarea flexibilă este specifică soluțiilor cloud;
  • gradul ridicat de securitate – sistemul de securitate depinde de furnizorul cloud, care investește permanent în protejarea datelor din aplicație. Astfel, responsabilitatea securității este plasată către acest provider de servicii, iar deținătorul aplicației nu mai are această grijă; 
  • viteza de updatare a informației din cloud este foarte ridicată, indiferent de complexitatea proiectului. Desigur, totul depinde de furnizorul cloud ales și de tipul de abonament pentru care s-a optat;
  • posibilitatea de a beneficia de backup – toate fișierele stocate în cloud beneficiază de back pentru ca utilizatorul aplicației să nu-și facă griji de o eventuală pierdere;
  • ideea de inovație – furnizorul de servicii cloud este, de regulă, orientat spre dezvoltarea de capacități și caracteristici noi. Și vestea bună este că odată cu ele, se poate dezvolta și aplicația / proiectul tău. Practic, integrarea în cloud te ajută să ții pasul cu tendințele transformării digitale – un domeniu dinamic, care evoluează constant. 

Ce fel de servicii cloud îți poate oferi o companie de software development?

Acum că am trecut în revistă beneficiile aplicațiilor dezvoltate în cloud, iată ce înseamnă o paletă completă de servicii integrare cloud: 

  • consultanță tehnică și analiza unei soluții sau infrastructuri curente pentru a putea decide care sunt specificațiile care ar putea fi implementate și ce presupune acest lucru din punct de vedere al proiectului;
  • crearea de setări cloud care să aducă performanță aplicație, pornind de la nevoile specifice ale clientului; 
  • dezvoltări și optimizări ale bazelor de date existente;
  • migrarea unei aplicații în cloud;
  • monitorizarea aplicațiilor deja dezvoltate;
  • scalarea infrastructurii. 

De ce trebuie să ții cont atunci când alegi echipa de software development a 

Portofoliul de aplicații – ceea ce s-ar putea traduce prin experiența pe care această echipă o are. Văzând câteva exemple de soluții care rulează în cloud, oferite de o companie, îți poți da seama dacă specificul acestora se potrivește cu ceea ce intenționezi tu să dezvolți și cu așteptările pe care le ai de la proiectul tău. 

Părerea altor clienți despre echipa respectivă. Review-urile oferite serviciilor de software sunt importante și arată încrederea pe care clienții anteriori au avut-o în echipa respectivă. 

Ceea ce oferă. Încă de la început, asigură-te că lista de specificații legate atât de designul aplicației (front end), cât și de modul ei de funcționare (backend) pot fi îndeplinite și într-un timp care să corespundă așteptărilor tale. Pe de altă parte, nu neglija partea de consultanță tehnică. Ea te va ajuta să-ți dai seama care sunt specificațiile potrivite pentru aplicația ta dezvoltată în cloud și ce nu trebuie să pierzi din vedere. 

Numărul de oameni alocați proiectului. Una dintre cele mai valoroase resurse atunci când vine vorba de a dezvolta o aplicație în cloud este legată de oameni. Ei sunt cei care se află în spatele proiectelor și cei care dictează dezvoltarea acestuia. Așa că nu uita să te asiguri că ai alături specialiști cu experiență (seniori), capabili de a face față cu brio provocărilor. 

De asemenea, acordă atenție altor aspecte cheie precum comunicarea, timpul de livrare, disponibilitatea de a adăuga funcționalități noi, de a oferi mentenanță și de a se ocupa de update.

Chiar dacă aplicația ta este gândită, inițial, precum un proiect de dimensiuni mici, creșterea numărului de utilizatori ar putea necesita noi specificații. Totodată, va crește și nevoia de suport din partea echipei de dezvoltare.